Surdu: „Am avut neșansă, dar vrem în Cupa UEFA”

Surdu:
  • Publicat:

Atacantul FC Brașov, Romeo Surdu, a declarat că FC Brașov va avea rezultate mai bune în retur și că speră la o clasare pe un loc de cupă europeană.

“Echipa a jucat bine în turul campionatului, însă am avut și mult ghinion. Păcat de rezultatul din ultima etapa, de la Timișoara. Am avut multă neșansă în prima parte a sezonului, pentru că am pierdut puncte importante cu Poli Iași, Craiova, Rapid, Gloria Bistrița sau Farul. Eu sînt optimist și sînt convins că în retur vom avea rezultate mai bune. Avem un lot valoros, cu jucători cu experiență, dar și cu jucători tineri, care promit foarte mult. Lotul va fi mult mai omogen și cu o pregătire bună în iarnă vor veni și rezultatele. Important este să pornim cu dreptul în retur. Chiar dacă avem un program dificil în primele două etape, atunci cînd vom juca cu Unirea Urziceni și Steaua, eu sper să obținem patru puncte. Cu un start bun, totul este posibil, pentru ca avem parte de un campionat echilibrat. Personal îmi doresc ca la finalul campionatului să ne clasăm pe un loc de Cupa UEFA”, a declarat Romeo Surdu, pentru site-ul oficial al clubului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×